Ce inseamna sa iubesti?
martie 10th, 2010
Despre dragoste s-a scris mult. Au scris filosofi mari cu care nu imi permit sa ma compar. Pe langa filosofi, gasim foarte multe articole in reviste sau pe siteuri. Toti vor sa ne invete ce inseamna sa iubesti, cum sa iubesti mai bine, cum sa iubesti corect. E interesant totusi ca foarte putini chiar vorbesc despre dragoste. Si aici nu ma refer la un inteles ascuns al cuvantului ci la lucruri simple. Daca luam de exemplu siteurile si revistele, atat cele pentru femei cat si cele pentru barbati, gasim multe articole referitoare la modul in care partenerul trebuie abordat.
Fiecare om are propria versiune pentru dragoste. Fiecare om intelege dragostea asa cum doar el o face, si fiecare iubeste in felul lui. Modul in care iubim difera, dar sursa dragostei e aceeasi. Oricat am incerca sa definim modul in care percepem dragostea, intr-un final se rezuma la acel sentiment care exista cand toate celelalte sentimente au disparut. E acel sentiment care impune un dinamism pozitiv in sufletele noastre atunci cand egoismul, ura, frica nu mai au loc sa se manifeste. E un sentiment de care toti suntem capabili si care il putem avea fata de oricine sau orice – poate fi vorba de un om, de o pisica, de o actiune… Nu conteaza subiectul pentru ca dragostea nu e un lucru relativ. Dragostea nu depinde de obiectul asupra careia se manifesta. Dragostea e o traire, e ceva ce porneste din interiorul nostru si acolo actioneaza. Oarecum am putea spune ca Garcia Marquez a dat, intr-o afirmatie oarecare, cea mai buna definitie a dragostei cand a spus: Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci te iubesc pentru ceea ce sunt eu atunci cand sunt cu tine.
Dragostea e un sentiment unic. E unic pentru ca e ceva doar al nostru, ceva ce putem spune ca ne apartine in totalitate. E probabil singurul sentiment care se naste si se dezvolta ca urmare a personalitatii noastre. Restul sentimentelor se nasc datorita unui factor extern. Nevoia de a fi corect se naste doar dupa ce am simtit, direct sau indirect, lipsa corectitudinii. Frica o putem simti abia dupa ce un factor extern ne arata cat suntem de nesiguri. Ura, fiind o forma cronica a fricii, din nou depinde de un factor extern. Dragostea se poate crea singura, din nimic. Dragostea o putem simti tot timpul, chiar daca nu exista un obiect asupra caruia sa se reverse.
Avem tendinta de a spune ca iubim ceva sau pe cineva. Simtim nevoia sa discutam despre dragoste sau sa o manifestam intr-o anumita forma, dar asta nu pentru ca dragostea noastra ar depinde de un obiect. Daca ar fi asa, dragostea ar fi disparut de mult timp. Simtim nevoia sa o manifestam pentru ca e un sentiment prea puternic. In continuu iubim iar atunci cand gasim obiectul asupra caruia sa revarsam dragostea care o simtim, aceasta creste mai mult. Cu cat iubim mai mult, cu atat avem mai multa dragoste de oferit.
E trist ca unii refuza acest sentiment, considerandu-l slab. Oamenii au ajuns sa puna un pret prea mare pe dreptate. Sunt oameni care refuza sa arate dragoste unei persoane care a facut ceva rau. Considera ca e o prostie. Logica lor le spune ca nu ai cum sa iubesti ceva ce nu merita iubit, astfel reprimand dragostea si manifestarile acesteia. Nu sunt eu in masura sa judec cine merita si cine nu merita sa fie iubit, dar cand avem acest sentiment la dispozitie, acest sentiment care se mareste cu cat ii permitem mai mult sa se manifeste, oare nu e o prostie din partea noastra sa il reprimam? Oare nu noi avem de castigat cand iubim? Chiar daca persoana asupra careia manifestam dragostea nu e o persoana care societatea considera ca ar trebui sa beneficieze de dragoste sau mila, daca ne reprimam dragostea noi suntem singurii care au de pierdut.
Tendinta actuala, suparatoare prin abordarea ei, este de a categorisi dragostea. Exista dragoste pentru partenerul de viata, exista dragoste fata de parinti, exista dragoste fata de animalele de companie, exista dragoste fata de o vedeta, exista dragoste fata de un prieten, exista dragoste fata de o pasiune. Practic suntem invatati sa gasim un tip diferit de dragoste pentru fiecare obiect asupra caruia ne putem manifesta dragostea. Probabil cel mai denaturat mod de a iubi il gasim in cuplu. Stiu ca suna ciudat avand in vedere ca toate revistele si toate emisiuinile TV par sa aprecieze dragostea ca fiind principala caracteristica a unui cuplu. Cu toate astea, dragostea din cuplu e cea mai denaturata dragoste care poate exista. Spun asta datorita sablonului impus de societate. Am discutat cu cateva persoane din jurul meu. Am pus cateva intrebari random pentru a-mi da seama ce intelege fiecare prin “cuplu”. Cred ca nu e de mirare daca spun ca majoritatea au inceput prin restrictiile prezente in cuplu – nu trebuie sa te uiti dupa altul/alta, nu trebuie sa intarzii la intalniri, trebuie sa fii atent/atenta la evenimentele importante etc. Practic toti oamenii cu care am discutat au pus pe primul loc obligatiile din cuplu, si abia la sfarsit au fost cateva avantaje.
Sunt de acord ca in orice cuplu trebuie sa existe niste linii de ghidaj pentru ca lucrurile sa mearga bine. In orice cuplu trebuie sa fim atent la partener/partenera pentru ca relatia sa fie armonioasa. Totusi, cand relatia ajunge sa se bazeze pe reguli mai putem vorbi de dragoste? Dragostea, dupa cum spuneam, e o traire care tine strict de propria persoana. Dragostea nu depinde de persoana sau de obiectul asupra careia se manifesta. Totusi, dragostea poate fi usor suprimata impunand niste reguli. Oricat de puternic ar fi sentimentul, acesta se supune dorintei noastre. Daca impunem restrictii, dragostea nu poate sa treaca de ele. Dragostea, prin natura ei, nu se opune. Daca noi impunem o limita sau o restrictie, dragostea se conformeaza. Ma intreb, cum reactioneaza dragostea cand e obligata sa traiasca intr-un mediu plin de restrictii? Cum se poate manifesta dragostea, cand o relatie inseamna inainte de toate restrictii? Cat loc mai are dragostea intr-o relatie?
Referitor la dragostea din cuplu imi amintesc o fraza. Din pacate nu imi amintesc autorul, dar suna cam asa: Dragostea nu apare atunci cand doi oamenii se uita unul in ochii celuilalt, ci atunci cand amandoi privesc in aceeasi directie. Mediul in care traim ne invata tocmai opusul. Ne invata sa ne uitam in continuu la partenerul de viata, ceea ce nu e rau… e rau doar faptul ca ne invata cum sa iubim. In loc sa lasam dragostea sa se manifeste, suntem educati sa manipulam dragostea. Oare cata dragoste poate sa existe intr-un cuplu, cand totul se bazeaza pe ceea ce ar trebui sa facem si nimic pe ceea ce simtim ca trebuie sa facem? Suntem educati sa privim spre celalalt si sa asteptam ca dragostea sa isi faca treaba… in timp ce suprimam dragostea pentru ca nu se conformeaza sablonului care am fost educati sa il aplicam. Oare exista ceva mai denaturat de atat? Mai poate exista dragoste in conditiile astea?
Trist e ca nu vedem esecul. Chiar daca abordam dragostea asa cum suntem invatati sa o facem si vedem apoi ca lucrurile nu merg cum ar trebui, vinovat e celalalt pentru ca nu iubeste. In niciun caz nu suntem vinovati noi pentru ca abordam superficial si gresit dragostea. Asa am fost educati. Asa gandim si nimeni nu poate schimba asta.
Posted in Life or something like it
Foarte frumos spus; e impresionanta vastitatea ramurilor si ramificarilor dragostei pe care le abordezi.
“Love does not consist in gazing at each other but in looking outward in the same direction.” autorul este Antoine de Saint-Exupery
Merci de completare!
Ar mai fi un lucru de spus: societatea moderna afirma ca dragostea este un sentiment incontrolabil care apare unde vrea, un fel de entitate de sine statatoare. Ei bine, eu cred ca dragostea porneste din noi, controlat, spre cine dorim noi. A nu confunda indragostirea cu dragostea. Dragostea e o actiune de durata, voluntara, constienta. Eu am ales sa-mi iubesc sotia, nu s-a intamplat de la sine.
Tragedia e ca sufletele se tocesc din atatea one night stand-uri in cautatea dragostei aleia de care auzi la televizor.
Unul dintre extrem de putinele filme pe care pot spune cu mana pe foc ca nu imi pare rau ca mi-am pierdut timpu lsa il vizionez, a fost August Rush. Va las placerea sa il vedeti daca nu l-ati avzut. Si un citat foarte frumos din film e: “The music is all around us. All you have to do is listen”. Cred ca si cu dragostea e la fel, se rezuma totul la ce ai scris, Agkelos, in prima parte, ca dragostea se manifesta atunci cand toate celelalte sentimente au disparut. Mai exact, cand tot restul desipare. Atunci cand tot restul dispare, poti simti cu adevarat dragostea. Ca la o petrecere. Atunci cand cands muzica s-a oprit, toti oamenii s-au dus acasa si ai ramas singur, atunci poti auzi musca cum zumzaie.
Al doliea lucru pe care vroiam sa il mentionez, ziceai ca lumea si societatea categoristeste dragostea. Dar nu face asta doar cu dragostea, ci cu toate. totul trebuie incadrat undeva, toate trebuie sa urmeze un tipar, sa faca parte dintr-o categorie. Cred ca acum mai mult ca oricand, sa fi unic si sa gandesti liber e condamnat. Doar ca e condamnat mai putin “pe fata”, si mai mult prin apropouri si subtilitati. Iar pentru ca o categorisire a tuturor lucrurilor – pe de o parte – ne alimenteaza comoditatea si pe de alta parte ne ingradeste incredibil de mult, am ajuns sa traim dupa aceste tipare, categorii si categorisiri si ducem o viata mai degraba digitala decat analogica. Ce vreau sa spun e, ca viata noastra si suma tuturor actiunilor pe care le intreprindem nu mai e un flux continuu de actiuni care decurg una din cealalta in mod natural, ci incepem o actiune si o realizam conform unui tipar stabilit, iar cand se termina sarim la sertarul cu urmatoarea actiune de executat, deschidem sertarul, citim instructunile despre cum se face actiunea respectiva, si urmam din nou tiparul. Succesiune de 0 si 1 mai degraba decat sucecsiune naturala de evenimente. Si asta facem cu toate, si cu lucrurile care au instructiuni clare, dar si cu lucrurile in care inima ar trebui sa ne ghideze. Am facut aceasta mica paranteza ca sa scot in evidenta faptul ca toate sunt atat de bine clasificate si facute conform tiparelor, incat ni se pare normal ca si dragostea sa o manifestam conform unui tipar. Pentru ca daca ne-am manifesta dragostea in mod natural, am simti cat e de nenatural sa o categorisim.
Scuze pentru postul lung Agkelos, m-ai prins intr-o perioada productiva
.
” Tragedia e ca sufletele se tocesc din atatea one night stand-uri in cautatea dragostei aleia de care auzi la televizor”- aici e ideea. in cautarea dragostei ne formam tiparele astea…comparam, analizam si gasim ca nu-i. nu-i ce vrem noi. dar ma gandesc: de ce sa cautam? vad si asta o prostie…” imi caut jumatatea” “imi caut dragostea” ce sa cauti?! pai dragostea…:D ma lasi?!!
am ajuns si eu intr-o faza din asta stupida. si am realizat ca trebuie sa pun stop. nu caut nimic. nu am tipar. cand voi simti ca iubesc, voi simti datorita mie, si nu lui, cred. poate se pune problema in a te regasi pe tine, cel acre poti simti, si trai intens un sentiment. sa poti fi capabil tu, sa te regasesti; zic. aa… referitor la restrictiile alea.. alea-s prostii. cred ca se leaga de cu totul altceva ce nu are nici macar mirosul salbatic al dragostei. inclin sa cred ca se leaga de respect, demnitate, educatie… altele. nu poti sa spui ca din dragoste pentru cutare nu ai face nu stiu ce prostie, pentru a nu il supara. tine de cu totul altceva. din dragoste poti doar sa iubesti si sa traiesti sentimentul…nascut din tine si nu din celalalt.punct
Nu vreau sa comentez prea multe
dar voi spune parerea mea.
e greu de inteles, pentru ca fiecare fuge de adevar 
se teme.
Dragostea poate fi luata in mai multe feluri. Eu o sa comentez doar prin 2 metode simple
1 – pentru sentimele ce le simtim cateva minute
stie toata lumea despre ce este vorba. Dar te simti bine cu acea “dragoste” doar cateva minute.
te va iubi si ea pentru totdeauna. Dar daca nu e din inima atunci nu mai este dragoste 
doar sentimente 
Acuma e mai greu sa gasesti pe cineva care te iubeste cu adevarat, pentru ca toata lumea o deviat foarte mult 
2 – daca simti in inima ca o iubesti, si ti la ea, nu o dezamagesti niciodata
“Cartile” si “Revistele” nu te invata sa iubesti cu adevarat
iti face numai VISE pe care greu le poti indeplini asa iti dezamagesti totul 
Biblia e singura cale care te poate duce sa traiesti o viata frumoasa si sa zambesti intodeauna alaturi de cei dragi 
Mintea este cea care are nevoie de ghidaj, de categoriiri, de tot felul de cuvinte, şi bine spus, suntem educaţi să folosim inima, în loc să fim lăsaţi să simţim. Uităm de cele mai multe ori să simţim şi lăsăm mintea să ne conducă, şi tot aşa până ne controlează doar ea.
Iubirea este dincolo de cuvinte, ca şi tot ce ţine de sentimente, noi suntem cei care tot încercăm şi încercăm să ne băgăm pe câte o feliuţă, în loc să vedem şi acceptăm că există un tort întreg.”This is US”.
Corectez, m-am grăbit…suntem învăţaţi să folosim mintea, în loc să fim lăsaţi să simţim.
De ceva timp incoace am devenit mai reticent in ceea ce priveste iubirea.
Am sa imi spun si eu parerea, chiar daca risc sa contrazic pe multi dintre voi.
Despre iubire auzim peste tot: si la tv, si la radio si pe internet, si la coltul uliteiii sau la scara blocului. Daca e sa ma iau insa dupa vorba inteleapta din popor, nu m-as duce cu sacul la pomul laudat.
Din punctul meu de vedere iubirea nu este altceva decat o stare sufleteasca a fiecaruia. Se spune despre ea ca este un sentiment nobil si inaltator. Tot ce e posibil. Dar avand in vedere ca se urmareste confortul spiritual al propriei persoane, acest lucru nu da dovada decat de egoism, de un interes, de un scop precis. Nu gasesc nimic inaltator in asta. “Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci te iubesc pentru ceea ce sunt eu atunci cand sunt cu tine.”. Nu cred ca mai este nevoie de nici o explicatie…
“Dragostea nu apare atunci cand doi oameni se uita unul in ochii celuilalt, ci atunci cand amandoi privesc in aceeasi directie.” Bun! Hai sa ne gandim… Atata timp cat ochii sunt oglinda sufletului (nu-i asa?) daca dragostea nu apare cand oamenii se uita unul in ochii celuilalt, atunci in ce moment fantastic se intampla asta ? Faptul ca ambii oameni privesc amandoi si impreuna in aceeasi directie nu arata decat faptul ca probabil acel lucru, spre care privesc, arata mai bine decat daca ar fi privit de fiecare dintre ei in parte, singuri. Iar asta nu ma duce cu gandul la altceva decat la evitarea singuratatii, care este pur si simplu o nevoie. Nevoile nu au frumusete si nimic deosebit.
Asa cum multi o spun, iubirea nu este nici starea aceea de euforie in care tot ce faci, faci fara sa realizezi pentru ca “mintile” ti-au fost luate. Si nu cred nici ca iubirea poate fi ceva voluntar. Nu ma pot inchipui cum ar fi ca intr-o dimineata insorita de primavara, cand ‘iubirea este pretutindeni’, sa sar jos din pat hotarat sa o iubesc pe vanzatoarea de la mezeluri. Pe langa faptul ca e o prostie, deja duce cu gandul la alte lucruri…
“The music is all around us. All you have to do is listen”. Un alt citat frumos, nu-i asa ? Sunt de acord. Insa, vorba poetului: suna din coada. Nu am ce sa comentez asupra lui. Voi raspunde insa printr-un alt citat “Even with my eyes wide open, i can’t see a thing.” Din acelasi citat pe care l-am dat, puteti trage singuri concluzia ca nu am nimic impotriva iubirii. Este foarte probabil sa nu fie altceva decat concluzia vulpii cum ca strugurii sunt acri. M-as bucura tare mult sa fie asta.
Revenind la idee, as mai veni cu inca un exemplu. Cati dintre voi ati vazut oameni cu animale de companie ? Destui, nu ? Dintre acestia, cati dintre ei credeti ca isi iubesc animalul cu adevarat ? Pai cam aproape toti… Ce observati aici ? Eu observ o diferenta enorma intre membrii acestei relatii, pe multe planuri posibile. Nu este vorba de nici un interes, nici nu se priveste in aceeasi directie, si ma intreb oare ce devine de fapt un om atunci cand are un animal, incat il iubeste atat de mult…
Haideti sa ne intoarcem acum privirile asupra relatiilor interumane. Vi se par asemanatoare relatiei om-animal, de mai sus ? Pai nu cred. De la un om avem pretentii. Multe. Vrem sa fie pe placul nostru. Vrem sa ne acorde atentie, vrem sa fie independent si puternic si sa nu se lase influentat de altcineva decat de noi. Vrem sa ne impresioneze. Vrem sa aibe si o situatie materiala buna. Vrem sa aiba si o oarecare faima sau calitati (pe diferite planuri) pentru a ne putea mandri cu el in fata celorlalti. Vrem multe si presupunand ca am gasit cat de cat ceea ce am cautat, realizam ca de fapt vrem altceva. Pai eu nu cred ca asta este dragoste. Si nu este nici o dovada a asa zisei maturitati cu care multi se lauda. Si tinand cont ca toate lucrurile de mai sus sunt dorinte (“vreri”) adica vointe, nu prea imi vine sa cred nici faptul ca dragostea e ceva voluntar.
Ma uit in jur. Si mai aproape si mai departe, si la tv. O gramada de oameni sufera din iubire. O gramada de oameni stau cu un respectiv sau cu o respectiva care ii calca in picioare pe fata sau pe ascuns. Asta ori e dragoste ori e prostie. Si ca sa ma contrazic, voi spune ca e ambele. Si nu stiu de ce acest lucru ma duce cu gandul la exemplul cu animalul. Probabil faptul ca seamana. In acest caz cu suferintele, unul dintre cei doi, sigur e animal (sau cel putin unul dintre cei doi asta crede despre sine sau despre celalalt). Dar de ce exista insa suferinta ? Habar n-am, dar asa cum exista animale maltratate de stapani, la fel exista si stapani ‘abuzati’ de animale.
Sa discutam si despre alte feluri de dragoste ? De care ? Dragostea fata de parinti, fata de copii, fata de frati ? Ok… Pai relatia dintre parinti si copii este asemanatoare celei cu omul si cu animalul. Cel putin in cazul copiilor mici. Este normal deci, ca parintele sa fie apt de iubire. Dar este oare asta o iubire pura si neconditionata, spre deosebire de iubirea clasica dintre un el si o ea sau dintre prieteni (sau asa zisii prieteni) ? Pai nici asta nu cred. Mai demult mi-a trasnit prin cap o idee cum ca toti copiii ar fi niste investitii ale celor mari pentru atunci cand nu vor mai putea sa isi poarte singuri de grija. Nu stiu de ce mi-a venit, dar m-a pus pe ganduri. Nu ideea in sine cat mai mult faptul ca mi-a trecut prin cap asa ceva. Mai tarziu insa, am dat peste o chestie la tv care efectiv m-a dat pe spate. Si nu de bucurie. Era vorba despre copiii abuzati de parinti. Un fel de campanie publicitara sau ceva de genul acesta. Nu stiu daca acestea au fost exact cuvintele care le-au folosit, dar in mare erau cam asa: “Aveti grija cum va purtati cu copiii. Ei va vor alege azilul!”. Practic asta mi-a confirmat parascovenia care ma lovise mai demult.
Despre copiii care se presupune ca isi iubesc sau ca ar trebui sa isi iubeasca parintii… ce pot sa spun? E ceva dar nu stiu ce. Este dependenta, combinata cu recunostinta, cu respect si uneori si cu simpatie. Asta in cazul in care nu apare “fanatismul” gen: “Mama/Tatal e una/unul pe cand femei/barbati sunt cu gramada.”.
Cu fratii e ceva asemanator. In fond si la urma urmei, vrand nevrand, fie ca iti place fie ca nu iti place, pe acela il ai, intervine obisnuinta si in virtutea inertiei, chiar daca persoana respectiva nu e tocmai pe placul tau, tii la ea, nu ?
Ei… si acum hai sa vorbesc despre Dumnezeu si despre religie. Fac referire la crestinism pentru ca m-am nascut crestin. Asa cum se stie, fericiti sunt cei saraci cu duhul. Ei cunosc iubirea lui Dumnezeu, etc. Cu asta sunt de acord. Fara nici un fel de irone si fara sa aduc vreo jignire celor in cauza. Aceasta imi confirma, si ea, faptul ca fara prostie nu exista iubire. Nu de alta suntem invatati sa credem si sa nu cercetam. Iar aceasta este un lucru adevarat. Din prostie/iubire poti trai fericit cu partenerul/partenera care te-a inselat sau care ti-a inselat asteptarile. Cine este insa fraierul/fraiera care sa faca asa ceva in ziua de azi ? In mod sigur nu sunt cei care ii accepta si sufera si nici cei care ii resping ca sa nu mai sufere.
Si iar imi vine sa aduc vorba despre relatia om-animal. De ce? Pentru ca intre noi si Dumnezeul care ne iubeste cu adevarat este cel putin aceeasi diferenta pe nu stiu cate planuri. Nu de alta noi ne numim in Biblie “oi”.
Ca o concluzie la toate aberatiile pe care le-am spus, daca iubirea exista cu adevarat, atunci ea se bazeaza pe prostie si pe diferente considerabile intre membrii implicati. Poate tocmai din acest motiv, oamenii cauta sa fie in preajma unor persoane puternice, sau cauta sa dobandeasca mai multa putere. Este foarte ciudat insa, faptul ca nici imaginea aceasta de final asupra iubirii, nu mi se pare speciala.
Probabil strugurii nu sunt acri, iar eu o sa continui sa stau cu ochii larg deschisi, poate-poate voi intrezari ceva.
Sper ca nu v-am devenit antipatic cu toata filosofia asta. Oricum, nu e ceva ce m-a trasnit peste noapte. Am avut timp de gandire.
Toate bune!